Despre Focusing

Focusing-ul este un proces prin care putem accesa cunoașterea profundă a întregii noastre persoane față de o experiență anume, cunoaștere care include gânduri și intuiții dar nu se rezumă la ele, ci se bazează pe sensurile simțite, implicite, pe care propriul organism le creează.

Pornind de la a ne lua o pauză și a ne crea un spațiu în care trăirile să apară, prin Focusing intrăm în contact cu o senzație vagă, încă neclară, ceva care este sub nivelul conștientizării noastre, dar cunoscut în straturile mai profunde ale ființei. Primind-o fără judecată și întrebând-o ca pe un prieten lucruri simple ca „ce te îngrijorează?” sau „de ce anume ai nevoie?”, din senzația aceasta, din sensul simțit, apare de cele mai multe ori, dacă avem răbdare, un răspuns – răspuns care ne poate surprinde și ne poate duce înțelegerea mai departe, ne poate scoate din impas, ne poate conduce către ceva nou și creativ.

Ca metodă, Focusing-ul a fost dezvoltat de către Eugene Gendlin, care i-a fost student lui Carl Rogers, cei doi influențându-și reciproc gândirile. Astfel, Focusing-ul are multe în comun cu abordarea centrată pe persoană, deși fiecare își păstrează individualitatea.

Concepte ca „sens simțit” (felt sense), „schimbare simțită” (felt shift), precum și „gândirea la margine” (thinking at the edge), sau „filosofia implicitului” aparțin de Focusing – un proces, o abordare și o atitudine complexe și profunde.

Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană oferă un modul de introducere în Focusing ca parte a formării de bază în psihoterapia centrată pe persoană, dar organizează și cursuri de Focusing de sine stătătoare.

Cursurile de Focusing sunt acreditate de Colegiul Psihologilor din România și de de asemenea se obține certificare de la Institutul Internațional de Focusing.

Formatorii sunt dr. Florentina Palada și Georgeta Niculescu.

Dacă nu puteți participa la următorul curs de Focusing, și/sau doriți să fiți anunțați de următorul, completați formularul de aici sau cel de mai jos și vă vom contacta noi.

Scroll to Top