Cel de-al XVI-lea Forum Internațional al Abordării Centrate pe Persoană are loc anul acesta pentru prima oară în Italia, la Borgo di Tragliata, aproape de Roma. Titlul evenimentului este „Building Bridges” (Construind poduri) și tematica forumului a fost propusă de Mișcarea Revoluționistă Tăcută. Perioada de desfășurare este între 8 – 13 noiembrie 2022.
Forumul Abordării Centrate pe Persoană este un eveniment care are loc o dată la doi ani într-o țară diferită și strânge participanți din toate colțurile lumii, ce împărtășesc spiritul psihoterapiei centrate pe persoană.
Fiind un eveniment puternic ancorat în valorile promovate de Carl Rogers, este o ocazie prielnică pentru participanți de a-și lărgi orizontul cunoștințelor și experiențelor și de a-și dezvolta capacitatea de reflectare și de relaționare.
Cu ocazia acestui eveniment ne amintim cu drag de ediția a XIII-a, ce a avut loc cu sprijinul Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană în anul 2015, în România, la Izvorani-Snagov.
Forumul a fost amânat anul trecut pentru anul acesta, din pricina pandemiei. Mulțumim organizatorilor și celor care au făcut posibilă desfășurarea lui și le urăm mult succes lor și participanților.