”Iată cealaltă persoană, clientul meu. Mă tem puțin de el, mă tem de adâncurile din el, așa cum mă tem puțin de adâncurile din mine.
Și totuși, pe măsură ce vorbește, încep să simt respect față de el, să simt că mă înrudesc cu el. Simt cât de înspăimântătoare e pentru el lumea sa, cât de mult se străduiește s-o țină pe loc. Aș vrea să-i simt sentimentele și aș vrea ca el să știe că îi înțeleg sentimentele. Aș vrea ca el să știe că mă aflu alături de el în lumea sa mică, strâmtă, contractată și că o pot privi relativ fără teamă. Poate că pot face din ea o lume mai sigură pentru el.
Aș vrea ca sentimentele mele din această relație cu el să fie cât mai clare și mai transparente cu putință, așa încât să constituie pentru el o realitate perceptibilă, la care se poate întoarce iarăși și iarăși. Aș vrea să-l însoțesc în călătoria înfricoșătoare în sine însuși, în frica, ura și iubirea îngropate, pe care n-a putut niciodată să le lase să curgă în el. Recunosc că aceasta este o călătorie foarte omenească și imprevizibilă pentru mine, la fel ca pentru el, și că s-ar putea ca, fără a-mi cunoaște frica, să mă crispez și să mă ascund în mine însumi de unele dintre sentimentele pe care le descoperă. În această privință, știu că putința mea de a-l ajuta va fi limitată.
Îmi dau seama că uneori propriile lui frici îl vor face să mă perceapă ca nesimțitor, ca pe un intrus, ca pe cineva care nu înțelege, ca pe cineva care respinge. Vreau să accept pe deplin aceste sentimente ale sale și totodata sper că propriile mele sentimente reale vor transpare atât de clar, încât să fie imposibil ca el să nu le perceapă, în timp. Mai presus de toate, vreau să găsească în mine o persoană reală. Nu trebuie să mă neliniștească întrebarea dacă sentimentele mele sunt „terapeutice”. Ceea ce sunt și ceea ce simt e suficient de bun ca bază pentru terapie, dacă pot să fiu, transparent, ceea ce sunt și ceea ce simt în relația cu el. Atunci, poate că el va putea să fie ceea ce este, deschis și fără frică.”
Carl Rogers, în cartea „A deveni o persoană: Perspectiva unui psihoterapeut”, apărută la Editura Trei, 2014, p. 113-114. (Capitolul 4: Ce știm despre psihoterapie – obiectiv și subiectiv. Experiența terapeutului)
